Diary of a Wimpy Kid (2010)

Greg Heffley (Zachary Gordon) este un puşti ai cărui ani de gimnaziu se dovedesc a fi presăraţi cu aventuri nemaipomenite. Acestea includ nişte probleme cu o bucată de brânză, dar şi o mulţime de alte boroboaţe alături de colegii de şcoală (inclusiv simpatica Angie) şi alte activităţi în stare să-i scoată pe părinţii lui Greg din minţi.

Bazat pe cel mai bine vandut roman ilustrat, “Jurnalul unui neindemanatic”, de Jeff Kinney, filmul urmareste aventurile elevului mai sus numit, Greg Heffley, pe parcursul unui an de invatamant, in care se confrunta cu toate greutatile si umilintele la care poate fi supus datorita varstei si rautatii colegilor sai, visand la momentul sau de glorie. Toate intamplarile au o nota comica, specifica circumstantelor in care se invarte micul Greg, acesta fiind expert in a-si scoate parintii din minti cu fiecare ocazie. Totodata, pentru Greg Heffley, scoala este cea mai proasta idee inventata vreodata; este locul echipat cu sute de cretini, batausi, taranoi si alte specimene demne de dispret, iar pentru a supravietui acestui chin fara sfarsit are nevoie de o organizare fara cusur (… care de cele mai multe ori provoaca haos). Bineinteles, pentru a putea face fata provocarilor, totul este scris intr-un jurnal.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s