The Brothers Grimm (2005) Fraţii Grimm

Nu există blestem pe care să nu-l înlăturăm
Nu există vrajă pe care să n-o desfacem
Nu există demon pe care să nu-l distrugem

Pelicula îi aduce în prim plan pe cei doi culegători de folclor, Jacob şi Wilhelm Grimm, acum numiţi Jake (Heath Ledger) şi Will (Matt Damon), care călătoresc prin ţară, în perioada napoleoniană, pentru a învinge monştrii şi demonii, în schimbul a câţiva bănuţi. Atunci când autorităţile franceze le descoperă planurile, cei doi sunt forţaţi să se lupte cu un blestem magic.

Multe dintre renumitele lor basme, cum ar fi “Albă ca Zăpada”, “Scufiţa Roşie”, “Hansel şi Gretel”, se împletesc minunat în poveste, iar Fraţii Grimm sunt nevoiţi să se confrunte cu toată imaginaţia căreia i-au dat viaţă în această bătălie epică între fantezie şi realitate.

Au fost odată ca niciodată doi fraţi, foarte îndrăzneţi, dar cu firi diametral opuse – cinicul Will şi visătorul Jacob – care au devenit cunoscuţi în lumea întreagă drept Fraţii Grimm.

Cei doi au umblat în lung şi în lat adunând şi răspândind basme despre primejdie şi mister. Opera legendarilor fraţi îi încântă şi îi înspăimântă până în ziua de azi pe oamenii de toate vârstele, cu poveşti care îşi zbârlesc părul în cap, despre bătăliile magice dintre forţele răului şi forţele binelui, despre oameni obişnuiţi care se confruntă cu monştri, animale fioroase şi vrăjitoare rele. Într-adevăr, Fraţii Grimm au scos la iveală născocirile care sunt răspunzătoare de unele dintre cele mai sălbatice vise şi cele mai negre coşmaruri ale lumii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s