Tehnici esentiale de supravietuire – Ultimate Survival – Man vs Wild Documentar Online Subtitrat

                          Tehnici esentiale de supravietuire – Ultimate Survival – Man vs Wild Documentar Online Subtitrat

Alpinistul şi aventurierul britanic Bear Grylls străbate globul, dezvăluindu-ne tehnici necesare pentru a supravieţui în cele mai dure locuri de pe Pământ, de la Alpii Europei până la deşertul Mohab din Utah. După ce a făcut parte din trupele speciale ale armatei britanice, Bear a devenit cel mai tânăr englez care a cucerit Muntele Ama Dablan şi Everestul. Acest program îl urmăreşte în condiţii inimaginabile pentru omul obişnuit, riscându-şi sănătatea şi chiar ajungând faţă în faţă cu moartea. Bear se paraşutează în jungla din Costa Rica, pentru a demonstra cum poate supravieţui aici şi a descoperi civilizaţii pierdute în străfundurile junglei. Pornind din America de Sud spre Alaska, el se îndreaptă spre Munţii Chugach, unde ne demonstrează cum se supravieţuieşte pe pantele extreme şi în mijlocul fluxului înşelător de gheţuri, după care ne prezintă tehnici de supravieţuire în Oceanul Pacific, unde găseşte valuri şi curenţi puternici, apoi se întâlneşte faţă în faţă cu rechini. Continue reading

In the Name of the King 2: Two Worlds (2011)

Who wants more Uwe Boll? In the Name of the King 2 is an fantasy-action film sequel to In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale, which starred Jason Statham. This film has Dolph Lundgren taking over the lead, along with Natassia Malthe and Lochlyn Munro. Check out the trailer. Continue reading

The Truth About Love (2005) Adevărul despre iubire

  Alice (Jennifer Love Hewitt) este căsătorită cu un bărbat distant, Sam (Jimi Mistry), care a pus viaţa de familie în aşteptare, pe primul loc fiind firma sa de avocatură.
De Ziua Îndrăgostiţilor, Alice primeşte o felicitare anonimă de la partenerul de afaceri şi prietenul cel mai bun al lui Sam, Archie (Dougray Scott), care are o atracţie specială pentru ea. Alice crede că expeditorul este chiar soţul ei şi îi trimite la rîndul ei o felicitare anonimă. Cei doi devin suspicioşi, iar cînd Sam îi ascunde soţiei că a primit felicitarea, Alice îl suspectează că are o amantă. Continue reading

Rush Hour 2 (2001) Ora de varf 2

Inspectorul Lee de la politia din Hong Kong se intoarce in China impreuna cu colegul sau de la politia din Los Angeles, James Carter. Ei intentioneaza sa se bucure de o mica vacanta, insa trebuie sa investigheze un caz aparut pe neasteptate. Doi agenti americani au fost omorati in timp ce investigau afacerile lui Ricky Tan, unul din cei mai puternici gangsteri din Asia si un vechi inamic al lui Lee. Continue reading

Death Race 2 (2010) Death Race 2

Death Race 2 isi are actiunea in viitorul apropiat, in momentul in care economia Statelor Unite ale Americii incepe sa cada si un lant violent de crime incepe sa iasa de sub control. Populatia, atrasa intr-un lant de criminalitate , se grupeaza in asociatii care creeaza o subcultura impotriva legii coordonata de gasti, criminali cu sange rece si sociopati. Cea mai periculoasa dintre acestea este Terminal Island. Continue reading