White House Down (2013) Alertă de grad zero

Poster 70-100-CS6.indd

Poliţistul John Cale (Channing Tatum) a primit un răspuns negativ la cererea sa de a se angaja în Secret Service, în mult visata echipă ce răspundea de protecţia preşedintelui american, James Sawyer (Jamie Foxx).  Nevrând să o supere cu această veste rea, el o invită pe fiica lui  într-o vizită la Casa Albă. Chiar în timpul turului de vizitare, Casa Albă este luată cu asalt de un grup paramilitar înarmat până în dinţi.  Acum, când guvernul Statelor Unite intră în haos, iar termenul dat de terorişti e pe cale să expire, numai Cale îşi mai poate salva fiica, preşedintele şi ţara. Continue reading

Law Abiding Citizen (2009) Motivat să ucidă

Law Abiding Citizen (2009) Motivat să ucidăClyde Shelton (Gerard Butler) este un inventator strălucit care duce o viaţă fericită alături de famile, până în momentul în care asistă neputincios la uciderea cu bestialitate a fiicei şi sotiei sale, în propria sa casă. Continue reading

Django Unchained (2012) Django dezlănţuit

Django Unchained (2012) Django dezlănţuitAcţiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django (interpretat de Jamie Foxx) este un sclav al cărui trecut plin de violenţă îl aduce în serviciul lui King Schultz (interpretat de Christoph Waltz), un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigaşi, fraţii Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes şi Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz şi continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutaţi criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea şi eliberarea Boomhildei (interpretată de Kerry Washington), soţia de care fusese despărţit cu mult timp în urmă. Continue reading

Miami Vice (2006) Miami Vice

Timp de trei decenii, Michael Mann a ramas unul din cei mai apreciati regizori iar nivelul artistic ridicat al creatiilor sale a exercitat o influenta puternica asupra cinematografiei. Filmele sale precum Manhunter, Heat, The Insider si Collateral exploreaza limita de multe ori dinamica si nedefinita dintre criminali si acei oameni care lupta sa se mentina mereu cu un pas inaintea lor, chiar daca pot suferi in plan psihic. Continue reading

Collateral (2004)

Max (Jamie Foxx) a trăit o viaţă anostă de şofer de taxi timp de 12 ani. Feţele clienţilor s-au perindat prin oglinda retrovizoare cum de altfel i s-au perindat pe sub ochi locurile prin care a umblat.
Toate s-au succedat fără să lase amintiri relevante şi s-au şters din memorie ca şi când nu ar fi existat. Toate şi totul până în această seară. Continue reading